Municipiul Reşiţa, reşedinţa judeţului Caraş-Severin, este amplasat în partea de nord-vest a judeţului, pe cursul mijlociu al râului Bârzava, într-o zonă geografică de un pitoresc deosebit şi cu obiective turistice atrăgătoare, orașul Reşiţa fiind considerat cel mai vechi centru siderurgic al României şi una din cele mai importante cetăţi industriale din sud-estul Europei.

Turiștii ajunși în zonă pot vizita:

  • Muzeul locomotivelor cu abur din Reșița înființat în anul 1972. Se află în zona Triaj a municipiului Reșița având expuse, în prezent, un număr de 16 locomotive din diferite secole.
  • Stațiunea Secu și  Lacul de acumulare Secu, aflat la 15 km de Reșița.
  • Gărâna – cel mai cunoscut sat de vacanţă din Banat aşezat pe o muchie de deal, la 935 de metri altitudine, într-un peisaj dominat de silueta Semenicului.
  • Lacul Trei Ape – izvorul Timişului, la o altitudine de 850 m unde se pot practica sporturi nautice.
  • Stațiunea Crivaia – situată la poalele munților Semenic este locul ideal pentru recreere, agrement, drumeţii montane sau sporturi extreme.
  • Staţiunea turistică Semenic – situată la peste 1410 m altitudine, unde există 6 pârtii de schi cu grade diferite de dificultate, prevăzute cu teleschi.
  • Calea ferată Oravița–Lișava–Anina – inaugurată la 15 decembrie 1863, fiind prima cale ferată montană (și a patra construită) de pe teritoriul actual al României.

Această porțiune face parte din situl „Calea ferată Baziaș-Oravița-Anina”, fiind clasată ca monument istoric . Tot monument istoric este și clădirea gării Anina.

Casacada Bigăr – declarată de The World Geography ca fiind cea mai frumoasă cascadă din lume și face parte din Parcul Naţional Cheile Nerei.